IMPERIUL ROMAN DEVINE CRESTIN

Procesul  de împăcare intre Biserica si Statul roman a început cu Constantin cel Mare. Fiu nelegitim al generalului Constantiu Chlorus si al unei creştine orientale cu numele de Elena, Constantin s-a antrenat la începutul sec. al IV-lea in razboaiele pentru succesiunea imperiala. In anul 312, înaintea confruntării militare cu Maxentius la Podul Milvius, Constantin a adoptat creştinismul, ci si pentru ca dorea sa dea o noua unitate imperiului. El s-a angajat in politica de favorizare a creştinismului, acordând, prin Edictul de la Milano, libertatea de cult noii religii. In 325, din ordinul sau are loc primul Conciliu ecumenic al Bisericii creştine la Niceea, având ca scop combaterea arianismului.

In 394, împăratul Theodosius face din creştinism singura religie oficiala. Templele sunt transformate in biserici, iar Jocurile Olimpice sunt suspendate. Ultima lovitura data „ păgânismului” a avut loc in 529, când Iustian a ordonat închiderea scolii de filozofie din Atena. De la acordarea libertatii de cult la hegemonia noii religii nu trecuseră decât 2 secole. Imparatii creştini încearcă sa stearga urmele politeismului si sa instaureze o dogma universala.

APARITIA  REGURILOR DE CREDINTA

Imparatii romani care au o dogma religioasa unitara pentru întreg imperiul. Credinţele si principiile noii religii sunt fixate acum intr-un sistem; este fixat, de asemenea, crezul, pentru a-i recunoaşte si testa pe cei credincioşi. Dogmele nu reprezintă doar norme canonice nou-apărute, ci si rezumate ale doctrinelor biblice majore. Aceasta este epoca de aur a Parintilor Bisericii, care au început interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre ei fiind Augustin (354-430).

Tot acum apare monasticismul. Cei mai mari conducători monastici au fost, in estul Europei, Pahomie (sec. al VI-lea). Ei au fondat mânăstiri ale căror principii conducătoare erau sărăcia, munca si ascultarea.

SUPERIORITATEA  EPISCOPULUI  ROMEI

In ierarhia bisericeasca, rangul de episcop este rangul suprem. Episcopul Romei castiga treptat supremaţia in raport cu ceilalţi episcopi si ia titlul onorific de papa ( papa se considera succesor al apostolului Petru, crucificat la Roma). După mutarea capitaliei imperiului la Constantinopol (300), pentru lung timp episcopul Romei a fost cea mai puternica persoana din Roma. Autoritatea sa a sporit si mai mult după ce, in 476, Imperiul roman de apus s-a destrămat, aceasta intuite incarnând rezintanta împotriva năvălirilor barbare.