Martin Luther s-a nascut la 10 noiembrie 1483 în micul orasel Eisleben,într-o familie înstarita. Tatal lui si în mod deosebit mama care era foarte pioasa, dar supertitioasa, l-au crescut în disciplina stricta a acelor timpuri,imprimând în el multe din supertitile clasei lor. Unele din acestea l-au urmarit în timp ce lupta atat de mult în cautarea mântuirii pentru sufletul sau. Dupa o scurta perioada, dintr-o scoala a "Fratiei vietii în comun" din Magdeburg. Luther a fost trimis la scoala din Eisenach, scoala pe care a fregventat-o între 1498 si 1501.
La scoala în care a fost trimis la o vârsta destul de frageda, Luther a fost tratat cu asprime si chiar cu violenta. Atât de mare era saracia parintilor sai, încât pentru a merge de acasa la scoala într-un oras, a fost obligat pentru un timp sa-si câstige pâinea cântând din poarta în poarta si deseori suferea de foame.
La vârsta de 18 ani a intrat la universitatea din Erfut. Aici a studiat latina la nivelul înalt si filizofia lui Aristotel suferind influienta unor profesori care urmau ideile nominaliste ale lui William Ockham. Astfel srudiile filozofice din Erfurt l-au facut consient de nevoia întervetiei divine pentru ca omul sa cunoasca adevarul spiritual si sa fie mântuit.
De remarcart este faptul, ca într-o zi, pe când cerceta din biblioteca universitatii, Luther a descoperit o Biblie latina. O astfel de carte nu mai vazuse niciodata. Nu stia macar nici de existenta ei. Acum, pentru prima oara vedea Cuvântul lui Dumnezeu întreg. Plin de teama si uimire, s-a îndreptat spre paginile ei sfinte; cu inima acare-i batea mai tare si mai repede citea cuvintele vietii, oprindu-se din când în când pentru a exclama: " O, daca mi-ar da Dumnezeu o carte ca aceasta."
În urma unei întâmplari din iulie 1505 el se decide sa se faca calugar si intra într-o manasrire a ordinului augustin la Erfurt. Aici a fost ordinat în 1507 si a oficiat prima liturghie.
Tânarul se astepta sa gaseasca la manastirie modelul unei vietii sfinte si acea pace a sufletului pe care o cauta cu atâta ardoare, dar în loc de acestea, avea sa descopere un spectacol al dezordinei de tot felul. Luther era înca un fiu devotat al bisericii papale si n-avea nici macar un gând ca ar ajunge vreodata altfel.
Dumnezeu, în prezenta Sa, la condus sa viziteze Roma. A facut calatoria pe jos, gazdiund la manastiri în drumul lui. La o manastire din Italia s-a umplut de uimire la vederea bogatiei, luxului si maretiei de acolo. Înzestrati cu venituri priciare, calugarii locuiau în apartamente splendide, îmbracati în robe bogate si foarte costisitoare si hraniti la mese fastoase. Mintea i s-a
încurcat. Înflacararea temperamentului sau l-a facut sa-si împlineasca datoria întogmai, chiar sa exagereze asprimea regimului impus tinerilor calugari.
Apasat de teama prezentarii înaintea lui Dumnezeu ar fi strigat ca apostolul : "Nenorocit om ce sunt, cine ma va scapa de acest trup de moarte" (Romani 7: 24 ).
Ideile întunecate si superstitioase cu privire la religia care era atunci în circulatie îl umpleau de teama. Se culca seara cu o inima amarâta, privind cutremurat la un viitor întunecat, si era într-o groaza continua la gândul ca Dumnezeu ar fi un judecator aspru, necrutator, un tiran crud si nu un tata ceresc plin de bunatate.
Pâna la un timp avusese convingerea ca acele chinuri pe care le îndura în de calugar, vor constitui un mare merit înaintea lui Dumnezeu si ca acestea vor fi de ajuns ca sa-i câstige cerul. Totusi, convingerea aceasta nu a putut astupa prapastia deschisa din sufletul sau. În culmea confuziei, superiorii i-au luat Biblia si i-au recomandat sa citeasca o serie de carti, care
aveau sa-i sporesca nedumerirea. Totusi, aici în manastire, în mijlocul acestei organizatii, Domnul i-a deschis ochii, gasind ajutor în sfaturile piosului Staupitz, vicarul general al ordinului, care l-a îndemnat sa se încreada în Dumnezeu si sa studieze Biblia.
În iarna anului 1510-1511 a fost trimis la Roma cu probleme ale ordinului calugaresc. Acolo a vazut coruptia si luxul Bisericii Romane si si-a dat seama de nevoia de reforma. Aceasta a fost punctul decisiv al hotarârii pentru reforma.
În acest timp a vizitat multe biserici si numeroase relicve din Roma. A fost socat de neseriozitatea preotilor italieni, care puteau oficia câteva liturghii în timp ce el oficia una singura.
În 1511, Luther a fost transferat la Wittenberg. Dupa un an devine profesor de teologie, primind diploma de doctor în teologie si si-a mentinut aceasta functie, de profesor în teologie, pâna la moarte. Tot în acest timp, cercetând Biblia a ajuns la concluzia îndreptatirii prin credinta. El a început sa tina prelegeri asupra cartilor Bibliei în limba nationala, apoi a început sa studieze limbile în care a fost scrisa Biblia initial. Timp de doi
ani, a tinut prelegeri despre Psalmi, apoi alti doi ani despre Romani si mai târziu despre Galateni si Evrei.
Între anii 1512-1516, în timp ce pregatea aceste prelegeri si-a aflat linistea sufleteasca pe care nu o gasise în ritualuri, în acte de ascetism sau în faimoasa "Teologie germana" a misticilor.
Citind Romani 1 : 17, a ajuns la covingerea ca numai credinta în Cristos putea îndreptatii pe cineva în fata lui Dumnezeu. De atunci înainte, "sola fide" sau îndreptatirea prin credinta, "sola scriptura", ideea ca Scriptura este singura autoritate pentru pacatosi care cauta mântuirea si "sola gratia" adica numai harul ca baza a îndreptatirii, au devenit principalele puncte în sistemul
lui teologic.
Tezele au atras atentia generala. Ele erau citite, recitite si repetate în toate partile. Prin aceste teze se arata ca puterea de a garanta iertarea pacatelor si îndepartarea pedepsei n-a fost niciodata încredintata papei si nici unui alt om.
Multi catolici devotati, care vazusera si deplânsesera nelegiuirea care domnea în biserica, dar care nu stiusera sa opreasca înaintea ei, citeau propunerile cu bucurie, recunoscând în ele glasul lui Dumnezeu. Dar multimile iubitoare de pacat si superstitioase se îngrozeau când înselaciunile care le linistisera temerile erau demascate.
De acum înainte, Luther lupta pentru scoaterea adevarului la suprafata. Desigur ca acest lucru era foarte greu, pentru ca papa avea autoritate absoluta asupra bisericii romano-catolice, relatia între biserica si stat fiind strâns legata.
În 1517. Tetzel, vicleanul agent al arhiepiscopului Albert, a început sa vânda indulgente la Yüterbock, lânga Wittenberg, acestea simbolizând urmatorul lucru : ca cel ce cumpara indulgenta nu mai trebuia sa se pocaiasca, deoarece indulgenta dadea iertare completa de pacat. Chiar fiecare zornait al banului introdus în cutia lui Tetzel însemna un suflet scos din purgatoriu si introdus în împaratia lui Dumnezeu.
Iata scânteia care se aprinde ca început de reforma : Luther si adeptii lui, în credinta noua gasita nu au fost de acord cu acest sistem murdar si el s-a hotarât sa protesteze în mod public.
În 31 octombrie 1517, pe când papa Leon al x-lea era capul bisericii romano-catolice si Carol al V-lea, împaratul Sfântului Imperiu Roman, Luther si-a afisat pe usa Bisericii
castelului din Wittenberg cele 95 de teze în care condaman abuzurile sistemului cu indulgente si provoca pe toata lumea sa dezbata subiectul. El a contesta faptul ca papa ar fi autoritatea suprema în
domeniul credintei si al moralei si utilitatea sacramentelor fara credinta.
În 1920, Luther s-a hotarât sa faca problema cunoscuta poporului german prin publicarea a trei brosuri "Discursul catre nobilimea germana", "Robia Babiloniana" si "Despre libertatea crestinului". El a atacat serios teologia bisericii romano-catolice. Cum ?
În iunie 1520, papa Leon al x-lea emite bula "Exurge Domine", care a adus excomunicarea lui Luther. Cartile lui de asemenea au fost arse la Colonia. Dar Luther nu s-a lasat mai prejos si a ars propt bula papei Leon în public la 10 decembrie 1950. atunci intervine Carol al V-lea, noul împarat, convocând dieda imperiala lui Worms la care Luther trebuia sa apara pentru a
da socoteala la vedenile lui.
Luther era convocat înaintea Diedei.Printul Frederic, electorul Saxoniei, cere sa i se asigure lui Luther un bilet de libera trecere, ca sa poata aparea înaintea tribunalului judecatoresc. Atentia tuturor era îndreptata acum spre adunarea statelor germane care
urmareau sa fie reunite la Worm s. Consilul diedei a cerut ca Luther sa apara înaintea lui. O data cu chemarea i-a fost dat si un bilet de trecere, asigurându-i înapoierea într-un loc sigur. Prietenii lui Luther erau îngroziti si mâhniti, cunoscând prejudecatile si ura împotriva lui. Ei se temeau ca biletul de libera trecere nu va mai fi respectat si au staruit de el sa nu-si puna viata în primejdie. El le-a raspuns : "Papistii...doresc condamnarea si moartea mea. Dar lucrul acesta nu conteaza. Rugati-va nu pentru mine ci pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos îmi va da Duhul Sau pentru a învinge pe slujitorii rataciti. Îi dispretuiesc prin viata mea si îi voi birui prin moartea mea. Ei ma vor forta sa retractez; si iata care va fi raspunsul meu: "Am spus mai înainte ca
Papa era vicarul lui Hristos; acum sustin ca el este dujmanul Domnului nostru Isus Hristos".
Luther este însotit de trimisii imperieli si trei prieteni intimi de-ai lui. Dar un bun colaborator de-al sau pe nume Melanchton a dorit sa mearga si el. Luther îl refuza categoric, pentru ca Melanchton urma sa-i continue reforma.
Ajuns la Worms, o multime imensa s-a îngramadit la porti pentru a-i ura bun venit. A doua zi, Luther este somat sa se prezinte înaintea diedei. A fost condus chiar în fata tronului împaratului. O tacere adânca a cazut peste adunarea întesata peste oameni. Apoi
un slujitor imperial s-a ridicat si aratând catre o colectie de scrieri a lui Luther, a cerut ca reformatorul sa raspunda la
doua întrebari: daca le cunoaste ca fiind ale lui si daca este gata sa retracteze parerile pe care le avansase în ele. Luther a raspuns : "Nu-mi pot supune credinta nici papei si nici conciliilor. Aici stau, si nu pot face altfel. Asa sa-mi ajute Dumnezeu Amin!". Astfel a ramas acest barbat drept pe temelia cea sigura a Cuvântului lui Dumnezeu.
L-au lasat sa plece dupa acestea, crezând ca pe drum îl va ucide cineva. Dar prietenii lui Luther îl rapesc pe drumul de întoarcere la Wittenberg si-l aduc la casteul Wartburg unde va ramâne pâna în anul 1522.
Luuther s-a bucurat pentru o vreme de odihgna dupa focul si tumultul luptei, dar totusi în acelasi timp îndeplinea zilnic lucrari mai mari decât parea posibil sa îndeplineasca un om. Pana sa nu trândavea.
În timp ce dusmanii se felicitau ca fusese adus la tacere, de sub pana lui continua sa iasa o serie de brosuri, circulând în toata Germania. El a mai facut un lucru foarte important pentru concetatenii lui, traducând Noul Testament în limba Germana.
Deci Luther, timp de aproape un an, a continuat sa vesteasca si sa mustre pacatele si ratacirile timpului.
Dumnezeu a retras pe slujitorul Sau de pe arena vietii publice, nu numai pentru a-l feri de mânia dujmanilor, s-au pentru a-i asigura un timp de liniste în vederea acestor lucrari importante, ci în singuratatea si obscuritatea acestei ascunzatori din munti, Luther a fost departe sprijinul omenesc si îndepartat de lauda lumii. În felul acesta a fost salvat de mândrie si de încredere în sine care sunt provocate de succes.
Prin suferinta si umilire a fost pregatit din nou sa urce în deplina siguranta pe culmile ametitoare pe care fusese adesea înaltat.
Ultimii ani ai vietii lui Luther au fost marcati de ezitari si tulburari, dar care nu umbresc aceasta mareata lucrare pe care Dumnezeu a înfaptuit-o prin robul sau.
Luther a murit în anul 1546, lasând miscarea luterana sub conducerea lui Melanchton.
Reforma a purtat în ea lumina necesara trezirii spirituale din veacurile care preced, întorcând privirea spre simplitatea crestinizmului primar asa cum îl gasim în Cuvânt.
"Sola Scriptira, sola fide, sola gratia", sunt si astazi bazele adevarului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu