Pe 24 iulie 1911, arheologul american Hiram Bingham, profesor la Universitatea Yale, făcea o descoperire epocală, povestind lumii despre orașul pierdut al incașilor, găsit la 2400 de metri altitudine în Anzii peruani.
Situat deasupra râului Urubamba, Machu Picchu s-a dovedit a fi un loc sacru al incașilor, care începuseră construcția lui în secolul al XII-lea, prin transportul - greu de explicat - al unor blocuri uriașe de piatră, necesare ridicării zidurilor. Nici până în ziua de astăzi nu există o explicație logică a modului în care incașii și-au construit orașul secret: pietrele uriașe sunt unite perfect între ele, fără mortar, tăietura lor este incredibilă, pentru că este vorba de blocuri monumentale, de câte 50 de tone fiecare, iar dispoziția planului arhitectural este magnifică: bazine cu apă termală, sistem de canalizare, grădini care să deservească necesitățile a cel puțin o mie de oameni, drumuri pavate, turnuri și temple șlefuite, se pare, cu nisip, etc. Cele trei zone mari ce trebuiesc vizitate cuprind arealul sacru, zona oamenilor de rând și spațiul nobilimii, dar spectacolul vizual este de neprețuit oriunde îți arunci privirea în Machu Picchu, una din cele șapte noi minuni ale lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu