Nibiru sau planeta X

Dupa descoperirea planetei Pluto in 1930, astronomii si-au dat seama rapid ca primele teorii privind influentele ipotetice ale unei asemenea planete pe orbitele lui Uranus si Neptun nu sunt validate doar de simpla existenta a lui Pluton. In 1946, Francis M.E. Sevin sugera existenta unei planete trans-neptuniene prin regruparea planetelor si asteroizilor neregulati Hidalge, in doua grupuri de corpuri interioare (Mercur, Venus, Terra, Marte, centura de asteroizi a lui Jupiter) si exterioare (Pluton, Neptun, Uranus, Saturn, Hidalgo), apoi a adaugat algoritmii in perioadele fiecarei perechi de planete, gasind o suma aproape constanta de circa 7,34.
Presupunand ca aceasta suma este valida pentru Mercur si presupunand o planeta trans-neptuniana, se ajunge la o perioada de aproxiamtiv 677 ani pentru Transpluton! Mai tarziu, el va calcula un ansamblu de elemente pentru Trans-Pluton: o distanta de 77,8 VA, o perioada de 685,8 ani, o excentritate de 0,3, o masa de 11,6 ori celei a Terrei. Drept urmare, in anii 70 calculatoarele devenind mai comune, a fost creat un model informatizat al acestei Planete X cum a fost numita (X de asemenea in sensul de 10 pentru a 10-a planeta).
S-a determinat ca planeta X ar trebui sa fie de 4-5 ori mai mare decat Terra. S-a calculat de asemenea forma si lungimea orbitei sale in jurul Soarelui cat si numarul de ani necesari pentru a completa o asemenea orbita. In ianuarie 1981 mai multe cotidiene relatau ca orbita lui Pluton indica faptul ca Planeta X exista. Un raport a aratat ca un astronom de la Observatorul Neval al SUA a indicat in timpul unei conferinte de la AAS ca regularitatile de pe orbita lui Pluton indicau ca sistemul solar contine a 10-a planeta.
In 1892 la NASA insasi recunostea oficial posibilitatea existentei planetei X, anuntand ca acolo este un obiect, dincolo de planetele cele mai indepartate. Un an mai tarziu, cu cooperarea NASA, un grup de astonomi au inceput un studiu detaliat al cerului cu ajutorul Infrared Astronomical Satelitte (IRAS). In toamna acestui an, IRAS a descoperit diverse obiecte deplasandu-se in vecinatatea sistemului solar dintre care 5 comete necunoscute, cateva comete pierdute, 4 noi asteroizi si un obiect enigmatic asemanator unei comete.
In istoria noastra gasim diverse mentiuni despre o asemenea planeta. Sumerienii o numeau a 12-a planeta sau Nibiru (planeta de trecere) si au un nume pentru a-i califica orbita de aproximativ 3600 de ani: un shar. Babilonienii o numeau Marduk, Regele Cerurilor si Marele Corp Celest; vechii evrei o numeau Globul cu Aripi datorita lungimii orbitei sale printre stele; grecii o numeau Nemesis (unul dintre numele sale cele mai curente) dar acest nume este dat mai degraba unei stele ipotetice ce insoteste Soarele; profetii au numit-o Steaua Albastra, Steaua Rosie, Mesagerul Inflacarat si Cometa Fatalitatii; vechii astronomi hindusi ii numeau orbita sa de 3600 de ani Treta Yuga si distrugerea pe care ea o cauzeaza Kali Yuga.
Intre 1977 si 1984, Charles Kowal a efectuat o noua cercetare sistematica a corpurilor necunoscute din sistemul solar, utilizand pentru asta telescopul Schmidt 48 de la Observatorul Palomar. In octombrie 1987 el a gasit asteroidul 1977 UB, mai tarziu numit Chison, deplasandu-se la o distanta medie de 13,7 UA, o perioada de 50,7 ani, o excentricitate de 0,3786, o inclinatie de 6,923 grade si un diametru de circa 50 km. In timpul cercetarii sale, Kowal a gasit de asemenea 5 comete si 15 asteroizi, dintre care Chiron, asteroidul cunoscut a fi cel mai indepartat in acea epoca. Kowal a gasit totodata 4 comete si un asteroid pierdut dar nu si a 10-a planeta. Concluzia sa a fost ca nu exista nici o planeta necunoscuta mai stralucitoare decat a 20-a magnitudine in cele 3 grade ecliptice.
Chiron a fost anuntat mai tarziu ca a 10-a planeta ce fost considerata ca un asteroid. Kowal a suspectat ca ar putea fi de natura cometara, si chiar a descoperit mai tarziu o scurta coada cometara. De fapt, in 1995, Chiron a fost clasata drept cea mai mare cometa cunoscuta. In 1992, s-a gasit un asteroid mult mai indepartat: Pholus. In acelasi an s-a gasit un asteroid in interiorul orbitei lui Pluton, apoi 5 asteroizi transplutonieni suplimentari in 1993 si cel putin 12 in 1994.
In acest timp, Pioneer 10 si 11 si sondele Voyager 1 si 2 au calatorit in exteriorul sistemului solar si au putut examina forte gravitationale necunoscute care puteau dezvalui alte planete, dar nu s-a gasit nimic. Sondele Voyager au adus mai multa precizie despre masele planetelor exterioare. Atunci ciclul datelor noi despre aceste mase sunt inserate in integrarile numerice ale sistemului solar, anomaliile pozitiilor planetelor exterioare au sfarsit prin disparitie.
Se pare ca cercetarea Planetei X a ajuns la capat. Acolo, s-a gasit o centura de asteroid exterior intre Neptun si Pluton. Corpurile trans neptuniene par sa formeze 2 grupe. O grupa compusa din Pluton, 1993 SC, 1993 SB si 1993 RO, au orbite excentrice si o rezonanta de 3:2 cu Neptun. A doua grupa, include: 1992 QB1 si 1993 FW, este usor mai externa si cu o excentritate mai degraba slaba.