Parcul a purtat pe vremuri numele lui Nicolae Bălcescu și se află în partea de Nord-Vest a Capitalei în cartierul Bucureștii Noi. De la o suprafață de 120 de hectare cât avea la inaugurare, în prezent acesta a ajuns să aibă doar 13 hectare. În interiorul parcului a fost ridicat un Teatru de Vară care în prezent, din motive mai puțin cunoscute, zace în paragină. Cu toate că locul este abandonat, amatorii de paranormal susțin că noaptea s-ar auzi dintre coloanele clădirii sunete stridente și tusea uscată a unui bărbat, care ar face pielea de găina pâna și celor cu nervi de oțel.
Pe internet circulă zvonul că teatrul ar fi bântuit chiar de stafia juristului Bazilescu, cel care a donat terenul pe care a fost ridicat parcul. În prezent există o pagină dedicată acestui loc unde se caută persoane interesate de o expediție către acest loc pentru a găsi dovezi cu privire la aceste zvonuri.
Poveștile sunt halucinante: uși care se deschid și se închid singure, mirosuri ciudate, zgomote stranii, zone reci și levitația unor obiecte. Una dintre istorisiri face referire la internatul instituției despre care se spune că ar fi și el ar fi bântuit: „Era noapte și am auzit că cineva forța ușa. Crezând ca e un hoț m-am îndreptat înspre ușa însă nu am zărit nimic ieșit din comun. Când să mă întorc în pat am zărit cu colțul ochiului o umbră…”, se arată într-una dintre relatări. Se mai spune că Școala Centrală este împânzită de camere secrete dar și de incinte dezafectate cu ușile parcă zidite în grabă. Nici subsolul clădirii nu este ferit de speculații macabre. Dincolo de sunetele ciudate care s-ar auzit de sub clădire se spune că subsolul ar reprezenta de fapt capătul unui tunel.
Balta, de câțiva zeci de metri pătrați, este situată undeva în Pădurea Boldu-Crețeasca, în Nord-Estul Capitalei la ieșirea spre Ștefănești (VEZI HARTA). Poveștile stranii despre acest loc par ca încep din secolul XV, pentru că acolo se zice că a murit decapitat Vlad Tepeș, trădat de boierii din Țara Românească.
De-al lungul timpului relatările ciudate s-au ținut lanț iar multe dintre acestea sunt uluitoare. Se spune ca după cutremurul din 1977 mai multe basculante cu moloz au fost descarcăte în baltă, cu scopul de a o astupa. În câteva săptămâni resturile de beton și cărămidă din clădirile maturate de seism au fost inghițite de apă, nemaigăsindu-se nimic. De altfel, bătrânii de prin partea locului vorbesc că de multe ori femeile însărcinate care nu-și doreau copilul se duceau la baltă, se scăldau, și scăpau de sarcină. Până și animalele ar fi speriate de acest loc: n-ar exista nicio broască sau vreo vietate care să trăiască în baltă iar animalele nu beau apă de acolo.
Dincolo de speculații și legende, pe malul bălții, vrăjitoarele din Capitala dar si din localitatile limitrofe se strang în fiecare an de Sânziene, Sf. Gheorghe și Sf. Andrei pentru a-și practica ritualurile magice. Ele spun că din generație în generație și-au tras puterea de la această baltă, reprezentând practic o inițiere în artele oculte.
În Centrul Bucureștiului, la Universitate, la o aruncătură de băț de beraria Gambrinus, construită de I.L.Caragiale, a fost ridicat Hotel Palace care s-a numit mai târziu Hotel Cișmigiu. Imobilul a fost construit la începutul perioadei interbelice, perioada de glorie a Capitalei, astfel că a ocupat rapid un loc în fruntea modernismului românesc. În 1948 este confiscat de comuniști și exploatat la maximum datorită localizării ultra-centrale. Din aceasta cauză îmbunătățirile și reparațiile necesare au fost amânate până în 1970, când grandiosul Hotel Cișmigiu a fost închis definitiv. Dupa căderea comunismului, în 1990, hotelul a ajuns în proprietatea Academiei de Teatru și Film și a fost transformat în cămin pentru studenți. De aici începe povestea cu stafii a locului.
Într-o zi de iarnă, într-un week-end, când mai toți studenții erau plecați, o tânără moare în clădire în urma unui accident tragic. În fața liftului, ea nu a văzut din cauza întunericului că în spatele ușilor deschise era hău și nicidecum o cabină. A călcat în gol și s-a prabușit în puțul liftului. A murit după mult timp de agonie și țipete disperate. Trei ore a strigat după ajutor, zăcând într-o baltă de sânge, ca în cele din urmă să-și dea duhul. De atunci s-au ținut lanț aparițiile misteriose și zgomotele inexplicabile, spun amatorii de paranormal, pe holurile și-n garsonierele Hotelului Cișmigiu. De altfel, și în versurile piesei omonime a formației Vama Veche se face referire la moartea tinerei.
1. Mănăstirea Chiajna
Viața mănăstirii începe undeva în secolul XVIII, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti. Zidurie groase, care o făceau impunătoare în comparație cu alte edificii similare, i-ar adus însă ghinion, pentru că turcii ar fi confundat-o cu o cetate și ar fi asaltat-o. Mai mult, unele izvoare istorice ar arata că între zidurile acesteia a murit, măcinat de ciumă, însuși Mitropolitul Țării Românesti, Cozma.
Oamenii locului ar avea și o explicație pentru trecutul negru al mănăstirii: pământul împreună cu lăcașul nu au apucat să fie sfințite niciodată. Tocmai din aceste cauze mănăstirea ar fi fost abandonată iar clopotul aruncat în Dâmbovița. Cu toate acestea, amatorii de paranormal susțin ca el încă se mai aude bătând în nopțile cu lună plină, lucru demonstrat, se pare, și de câteva înregistrări audio cărora li s-a pierdut urma. Mai mult, se spune că pe unul din zidurile de lângă intrare se poate zări chipul unei domnițe frumoase. Mulți spun că ar fi vorba despre fiica Doamnei Chiajna, Ancuța, ucisa din ordinul mamei sale, căreia îi încălcase porunca, măritându-se cu alesul inimii ei. Pe lângă toate acestea în zona ar mai fi avut loc câteva crime și numeroase dispariții misterioase. Mai mult, mănăstirea Chiajna a facut subiectul și unui scurt-metraj realizat de câțiva studenți la Facultatea de Regie.http://youtu.be/SSt3_ifI9eo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu