Moartea cu Băsescu de gât

Fără să ne dăm seama, Traian Băsescu pune definitiv stăpânire pe vieţile noastre. Aproape tot ceea ce se întâmplă în spaţiul public poartă amprenta voinţei Preşedintelui, care de cele mai multe ori este o voinţă morbidă, pentru că vectorii de acţiune care rezultă din intervenţiile publice ale Preşedintelui nu poartă întotdeauna spre împlinire binele public.
Intervenţiile din viaţa publică sunt făcute cu un firesc grotesc şi cinic, de pe poziţia unui adevărat stăpân, cu toate că nimeni nu l-a declarat deţinătorul oficial al acestei poziţii. Exprimările lui Traian Băsescu sunt fără echivoc, ele fiind decizii despre care nu se comentează, ci doar se execută. Acest mod de a face politică, băgăcios „în toate cele”, este un mod à la Ceauşescu, reinventat şi vopsit în culori capitaliste. Toate aceste intervenţii decizionale alcătuiesc în ultimă instanţă o structură dictatorială la fel de dură ca o dictatură comunistă. Întrebarea fundamentală a actualei perioade băsesciene este simplă şi deloc patetică: de ce s-a postat Preşedintele pe poziţia de conducător suprem, îmbrăcat în tricou fals de „Preşedinte-jucător”? Motivaţiile oamenilor au de regulă două naturi fundamentale: motivaţii de natură sentimentală şi motivaţii de natură materială. Care din aceste două tipuri de motivaţii reprezintă
port-drapelul pe care îl arborează în viaţa publică Traian Băsescu? Deşi Preşedintele încearcă din răsputeri să creeze impresia că din  punct de vedere sentimentalo-afectiv este profund dedicat cetăţenilor ( gen „Să trăiţi bine!”), activitatea acestuia contrară celor mai elementare interese ale cetăţenilor demonstrează faptul că în spatele acestei „fanfaronade” se află puternice interese materiale care sunt de două categorii: interesele familiei Băsescu şi cele ale clientelei politice. Nu vă amăgiţi că Preşedintelui îi pasă prea mult de soarta aurului de la Roşia-Montană sau de pensii şi salarii. În niciun caz nu trebuie gândit că nu doarme noaptea gândindu-se la cum să rezolve problemele din sănătate şi din învăţământ. În realitate, „Preşedintele-jucător” este de fapt un „Preşedinte-adunător” de mari valori materiale pentru familia sa şi pentru cinica clientelă politică din jurul său şi din sfera de influenţă a PD-L. Mai mult ca oricând este momentul ca în societatea românească să se producă demitizarea Preşedintelui care nu este nici pe departe reprezentantul onest şi productiv de care au nevoie aceştia. Analiştii politici care buchisesc zilnic tomuri pretenţioase afirmă doct că Traian Băsescu ar fi chipurile „un politician versat, dotat cu calităţi deosebite şi cu un ascuţit simţ al realităţii, un luptător puternic etc.”. Toate acestea sunt doar momente de extaz nejustificate, în faţa unor manevre şi scamatorii politice reuşite de Preşedinte datorită unei abilităţi ieşită din comun. Este de fapt acea abilitate dobândită în urma experienţei de viaţă dobândite în calitate de marinar pe mările lumii vreme de 12 ani. Această „mitizare” pe care am acceptat-o fără protest a adus numai rău societăţii româneşti pentru că s-a considerat întotdeauna că tot ceea ce face Preşedintele este rodul unei experienţe profesionale deosebite, care ar putea să aibă rezultate benefice pentru societate. S-a dovedit că tot ceea ce a făcut Preşedintele a fost contrar intereselor publice, acesta folosindu-şi de fapt întreaga abilitate pentru a-şi atinge interesele personale. Se dovedeşte din ce în ce mai mult că atunci când un preşedinte este excesiv de „jucător” te „trage” de fapt către o viaţă mizerabilă şi în final spre groapă. Moartea naturală va fi înlocuită treptat cu moartea comandată prin intermediul unor decizii strâmbe. Vom veni până la marginea gropii cu Traian Băsescu de gât, care cu hohot de râs mefistofelic ne va arunca cinic în hăul fără întoarcere.