Astronomii au ajuns la aceste concluzii examinând datele care caracterizează exoplaneta GJ1214b, descoperită în 2009 de telescopul spaţial Hubble.
Sistemul solar conţine trei feluri de planete: telurice sau stâncoase, după modelul Terrei (Mercur, Venus şi Marte), gigantice gazoase (Jupiter şi Saturn) şi gigantice îngheţate (Uranus şi Neptun).
Analizând GJ1214b, astronomul Zachory Berta de la Centrul de astrofizică Harvard-Smithsonian (CFA) a demonstrat că noua planetă reprezintă o lume acvatică, înconjurată de o atmosferă densă şi caldă."GJ1214b nu seamănă cu nicio altă planetă pe care o cunoaştem", a declarat el într-un comunicat publicat de CFA. "O mare parte din masa ei este alcătuită din apă", a explicat acesta.
Diametrul acestei "super-Terra", situată la doar 40 de ani-lumină de Terra, în direcţia constelaţiei Ophiuchus, este de 2,7 ori mai mare ca diametrul Pământului, iar greutatea ei este de de şapte ori mai mare decât a Terrei.
Planeta orbitează în jurul stelei sale - o pitică roşie - aflate la o distanţă de 2 milioane de kilometri, iar temperatura de la suprafaţa planetei este de circa 232° Celsius.
Densitatea ei este mai mică decât cea a Terrei, fapt ce sugerează că ea conţine mai multă apă decât are Pãmântul şi mai puţin uscat.
"Temperaturile înalte şi presiunile mari ar putea forma materiale exotice precum «gheaţă caldă» sau «apă superfluidă», substanţe care sunt complet străine de experienţele noastre zilnice", a declarat Berta.
În 2010, cercetătorul Jacob Bea şi colegii lui de la CFA au publicat o analiză în care se afirma că atmosfera planetei GJ1214b era probabil compusă în principal din apă. Însă observaţiile lor puteau fi influenţate de prezenţa unui fel de "brumă" groasă în atmosfera acelei planete.
Echipa coordonată de Zachory Berta a continuat aceste cercetări, folosind o cameră specială de la bordul telescopului Hubble pentru a studia planeta GJ1214b atunci când aceasta trecea prin dreptul stelei sale. În acest interval, lumina stelei era filtrată de lumina planetei, oferind astfel indicii despre natura amestecului de gaze prezente.
În urma acestor noi măsurători, savanţii "au înclinat balanţa" în favoarea teoriei care susţine existenţa unei atmosfere umede pe planeta GJ1214b.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu