Peste 2.000 de persoane au răspuns sondajului comandat de postul TV Eden
cu ocazia lansării programelor „Science Month”. Cercetarea sociologică a
arătat că întrebarea ştiinţifică pe care majoritatea britanicilor o
doresc rezolvată este „Suntem singuri în Univers sau există
extratereştri?”.
Pe locul doi s-a clasat întrebarea „va fi găsit un leac pentru cancer
vreodată?”, iar cel de-al treilea loc a fost ocupat de întrebarea
„există Dumnezeu?”.
Jurnaliştii de la Daily Mail au încercat să ofere un răspuns pentru cele
mai populare 10 întrebări ştiinţifice. Iată răspunsurile:
1. Suntem singuri în univers?
Oamenii de ştiinţă afirmă că universul conţine, cel mai probabil, multe
sisteme planetare în care există condiţiile necesare apariţiei vieţii
inteligente. Totuşi, este foarte posibil ca omenirea să nu dezvolte
niciodată mijloacele tehnologice necesare pentru a contacta civilizaţii
aflate la distanţe de milioane de ani-lumină.
2. Va fi găsit vreodată un leac pentru cancer?
Rata supravieţuirii pentru diferite forme de cancer se îmbunătăţeşte de
la an la an, iar cercetătorii lucrează la noi tratamente încurajatoare.
Deşi este improbabil să apară un leac „magic” în viitorul apropiat,
pacienţii vor trăi pentru perioade tot mai lungi.
3. Există Dumnezeu?
Nu există nicio dovadă ştiinţifică empirică şi măsurabilă care să ateste existenţa lui Dumnezeu.
4. Cât de mare este spaţiul?
Unii astronomi cred că nu există vreo limită a Universului. Alţii afirmă
că, începând cu Big Bangul, universul a tot crescut în dimensiuni,
având astăzi un diametru de 150 de miliarde ani-lumină.
5. Când şi cum a apărut viaţa pe Pământ?
Există numeroase teorii, de la bacterii care au format relaţii
simbiotice până la curenţi de convecţie ce au trecut prin crusta
Pământului.
6. Este posibilă călătoria în timp?
Materia spaţiu-timp conţine scurtături denumite „găuri de vierme” care
fac posibile, din punct de vedere teoretic, călătoriile în timp. Totuşi,
„găurile de vierme” sunt instabile, iar pentru a deschide o astfel de
scurtătură ar fi nevoie de „gravitaţie repulsivă”, o idee încă
neconfirmată.
7. Vom coloniza vreodată spaţiul?
Poate. Unii experţi spun că ar trebui să tratăm serios ideile celor care
pledează pentru întemeierea unor colonii în alte locuri din Sistemul
Solar, ca o măsură de siguranţă pentru cazul în care Terra devine
nelocuibilă. NASA a organizat deja conferinţe pe tema terraformării –
transformarea altor corpuri cereşti pentru a crea condiţii similare
celor de pe Terra. Citeşte şi Marte, prima „staţie” în drumul spre viitor
8. Ce va înlocui petrolul şi când?
Există deja surse alternative de energie, însă este nevoie ca acestea să
devină mai eficiente şi mai puţin costisitoare pentru a înlocui
petrolul. Şi nanotehnologia ar putea fi o soluţie, susţin experţii.
9. Cum se va sfârşi universul?
Teoriile pe care oamenii de ştiinţă le postulează includ varianta în
care universul încetează să se mai extindă, urmând colapsul acestuia. O
altă variantă este aceea că se va extinde până temperatura va atinge
zero absolut, iar energia neagră „învinge” gravitaţia. Citeşte şi Sfârşitul Universului: cum se va termina totul?
10. Cât de mult poate fi prelungită durata de viaţă a oamenilor?
Experimentele efectuate pe şoareci au convins oamenii de ştiinţă că
oamenii vor putea, cât de curând, să depăşească fără probleme vârsta de
100 de ani. Citeşte şi Care este secretul vieţii de 100 de ani?
Sursa: Daily Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu