Oamenii de ştiinţă ai NASA se află din ce în ce mai aproape de descoperirea unei planete din afara sistemului nostru solar care ar putea susţine viaţa. Potrivit unui studiu publicat de NASA, cercetătorii anunţă că au mai localizat două exoplanete, Kepler 20e şi Kepler 20f, care au dimensiuni apropiate cu cele ale Terrei şi orbitează în jurul unei stele similare Soarelui.
"Sunt două descoperiri de maximă importanţă care arată, pentru prima oară, că planete asemănătoare cu Pământul orbitează şi în jurul altor stele. Constituie de asemenea o premieră şi faptul că am putut să le localizăm", a explicat cercetătorul Francois Fressin.
Cele două planete fac parte dintr-un sistem de cinci planete localizat la o departare de aproximativ 1.000 de ani lumină de Pământ, anunţă NASA, citată de Antena3.
Oamenii de ştiinţă au descoprit cele două planete cu ajutorul telescopului Kepler, care a fost creat în scopul de a detecta planete care pot susţine viaţa. (V.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu