“Negarea Holocaustului” se refera la atacarea acuratetii unui aspect din simbologia sau istoria Holocaustului.
Argumentele cheie ale negationistilor sunt:
- guvernul nazist nu a avut o politica sau o intentie oficiala de exterminare a evreilor.
- autoritatile naziste nu au folosit lagare de exterminare si camere de gazare pentru exterminari in masa.
- numarul real de evrei ucisi este cu mult mai mic decat cifra acceptata de istorici, situata undeva intre 5 si 6 milioane.
- evenimentele Holocaustului sunt simple mituri create de Aliati in timpul celui de al doilea Razboi Mondial pentru a-i demoniza pe germani. Evreii au inserat aceasta propaganda intr-un complot mai mare al carui scop era crearea unei patrii a evreilor in Palestina si sustinerea statului Israel.
- documentele ce demonstreaza existenta Holocaustului, de la fotografii la Jurnalul lui Anne Frank, sunt niste falsuri.
- interogatorii au obtinut, sub tortura, marturiile despre crimele de razboi ale nazistilor prizonieri.
- evreii au fost tratati asemenea prizonierilor Aliatilor.
Holocaustul a fost foarte bine documentat de catre birocratii nazisti. Spre sfarsitul razboiului, fortele aliate si statele asociate Axei, au fost martore la el.
Conform cercetatorilor Michael Shermer si Alex Grobman, exista o „convergenta a dovezilor” ce demonstreaza faptul ca Holocaustul a avut loc. Printre aceste dovezi se numara:
- documente scrise, adica sute de mii de scrisori, note, schite, ordine, note de plata, discursuri, articole, memorii si marturisiri.
- marturiile martorilor oculari. Marturiile supravietuitorilor, grupurile de lucratori evreiesti (Sonderkommandos) ce incarcau cadavrele din camerele de gazare in crematorii in schimbul unei sanse de supravietuire, garzile SS, comandantii, locuitorii din zona, si chiar si nazistii de rang inalt ce vorbeau deschis de uciderea in masa a evreilor.
- fotografii ce includ fotografii militare si din presa, fotografii civile, fotografii secrete facute de supravietuitori, fotografii aeriene, filmari germane si aliate, si fotografii neoficiale facute de militarii germani.
- taberele, adica lagarele de concentrare, lagarele de munca fortata si lagarele de exterminare ce inca exista in diverse stadii de originalitate si reconstructie.
- dovezi inferentiale (deductibile). Demografia populatiei, reconstruita cu datele de dinaintea razboiului. Daca cele 5-6 milioane de evrei nu au fost ucisi, atunci unde sunt?
O mare parte din controversa ce exista in jurul afirmatiilor negationistilor e legata de metodele folosite pentru a prezenta argumentele conform carora Holocaustul nu a avut loc.
Exista numeroase cazuri in care au fost implicati negationistii (inclusiv dovezi prezentate in fata justitiei) si afirmatiile si dovezile lor; dar de fiecare data, cercetarea independenta a demonstrat ca aceste afirmatii sunt bazate pe cercetari incorecte, pe afirmatii partinitoare, sau chiar dovezi falsificate in mod deliberat. Oponentii negarii Holocaustului au documentat numeroase cazuri in care asemenea dovezi au fost alterate sau fabricate (vedeti Proiectul Nizkor si David Irving).
Conform lui Pierre Vidal-Naquet, „in societatea noastra de imagine si spectacol, exterminarea pe hartie duce la exterminarea reala.”
Ascundere a adevarului de catre nazisti
Istoricii au dovezi documentate din care reiese ca odata ce conducatorii germani au devenit constienti de pierderea razboiului si de posibila lor capturare, s-au facut mari eforturi de distrugere a dovezilor de exterminare in masa. Heinrich Himmler a ordonat comandantilor de lagar sa distruga toate inregistrarile, crematoriile si celelalte semne de exterminare in masa.
Unul dintre numeroasele exemple e constituit de corpurile celor 25.000 de evrei, impuscati in 1941, langa Riga, de catre Friedrich Jeckeln si soldatii sai, care au fost dezgropati si arsi in 1943. Operatiuni similare au avut loc la Belzec, Treblinka si alte lagare.
In seria de discursuri din octombrie 1943, Himmler s-a referit in mod explicit la uciderea evreilor in Europa si la pastrarea secretului in aceasta privinta:
Vreau sa fac referire, cat mai franca, la o problema foarte dificila. Putem vorbi deschis intre noi despre aceasta, dar nu vom putea sa vorbim public niciodata. La fel ca in 30 iunie 1934, cand nu am ezitat sa ne facem datoria dupa cum ni s-a ordonat, punandu-i la zid pe camarazii ce au esuat si executandu-i, fara sa mai vorbim despre asta, si nici nu vom vorbi vreodata.
Sa ii multumim lui Dumnezeu ca am avut suficienta forta pentru a nu discuta acest lucru intre noi. Fiecare dintre noi a fost ingrozit, si totusi fiecare a inteles clar ca o vom face din nou data viitoare cand se va da ordinul si va deveni necesar. Ma refer acum la evacuarea evreilor si la exterminarea lor.
In 1945, generalul Dwight D. Eisenhower, a anticipat faptul ca intr-o zi cineva va incerca sa numeasca crimele naziste drept propaganda. De aceea a adoptat o pozitie pe masura:
In aceeasi zi am vazut primul meu lagar al groazei. Era in apropierea orasului Gotha. Nu am fost niciodata capabil sa descriu reactiile mele emotionale ale primei mele intalniri, fata in fata, cu dovezile indisputabile ale brutalitatii naziste. Pana in acel moment auzisem aceste lucruri doar la modul general sau prin surse secundare. Sunt sigur totusi, ca niciodata nu am mai simtit un asemenea soc.
Am vizitat fiecare loc din lagar pentru ca am simtit ca e de datoria mea de a fi intr-o pozitie de unde sa pot depune marturie, ca martor ocular, despre aceste lucruri, in cazul in care oamenii de acasa o sa creasca cu credinta sau presupunerea ca <<povestile despre brutalitatea nazista sunt doar propaganda>>. Unii din membrii grupului de vizitatori nu s-au simtit in stare sa isi finalizeze vizita. Dar nu am vrut sa ma rezum doar la aceste lucruri. Imediat ce am ajuns la cartierul general a lui Patton, in acceasi seara, am trimis o nota la Washinghton si Londra, in care ceream ca cele doua natii sa trimita, acum, in Germania, un grup aleatoriu de editori de ziare si reprezentanti ai legislaturilor nationale. Consideram ca dovezile trebuie infatisate, pe loc, in fata americanilor si a britanicilor, intr-o maniera care sa nu lase loc de indoieli cinice.
In clipa in care a gasit victimele lagarelor mortii, Eisenhower, a ordonat sa se faca cat mai multe fotografii si ca cetatenii germani din orasele de langa lagare sa fie adusi in interiorul lor si sa fie pusi sa inmormanteze mortii. Dupa ce a vizitat un lagar german de langa Gotha, el a scris urmatoarele cuvinte generalului Marshall:
Dovezile vizuale si marturiile despre infometare, cruzime si bestialitate erau atat de coplesitoare incat aproape ca mi-a fost rau. Intr-o camera, in care erau ingramaditi 20-30 de morti dezbracati, omorati prin infometare, George Patton nici nu a vrut sa intre. Eu am ales sa vad acea camera, pentru a ma afla in pozitia de martor ocular a acestor lucruri, daca vreodata, in viitor, va aparea o tendinta de a numi aceste evenimente drept simpla propaganda.
Negationistii Holocaustului nu considera ca termenul “negare” descrie corect activitatile lor, de aceea folosesc termenul “revizionism”.
(Revizionismul este un cuvânt derivat din termenul latin „revidere” care înseamnă a revizui. Termenul de Revizionism (sinonim cu Bernsteinism) este o teorie lansată de Eduard Bernstein (n. 6 ianuarie 1850, Berlin – d. 18 decembrie 1932, Berlin), scriitor și politician socialist. În 1887 intră în legătură cu Friedrich Engels, la Londra. După 10 ani, Bernstein declară că teoria socială marxistă trebuie supusă unei revizuiri, punând astfel bazele revizionismului.
Revizuirea teoriilor istorice este un act normal. Știinta nu are o condiție statică. Atunci când cercetările găsesc noi dovezi, sau când specialiștii descoperă erori în vechile teorii, acestea sunt fie schimbate, fie abandonate. Cu toate acestea, revizuirea teoriilor istorice, dar nu pe baza unor documente sau descoperiri arheologice noi, ci în folosul unor interese politice nu este un act normal. Acest tip de revizuire este cunoscut, în prezent, ca revizionism.)
Cercetatorii folosesc termenul „negare” pentru a separa negationistii de revizionistii istorici, cercetatori ce folosesc metodologii stiintifice verificate. Metodologiile negationistilor Holocaustului sunt criticate deoarece se bazeaza pe o concluzie predeterminata ce ignora dovezile istorice abundente ce indica contrariul.
Majoritatea afirmatiilor negationiste sugereaza sau afirma ca Holocaustul e doar un truc al unei conspiratii evreiesti pentru a permite intereselor evreiesti sa se dezvolte in detrimentul celor ale altor oameni. Din acest motiv, negarea Holocaustului, in general, e considerata drept o teorie antisemitica conspirationista.
Negarea Holocaustului pare sa fie motivatia principala din spatele Institului pentru Cercetare Istorica (Institute for Historical Review) si a publicatiei sale Jurnalul Cercetarii Istorice (Journal of Historical Review). Inca din 1980, aceasta publicatie contine articole ce ataca acuratetea diferitelor afirmatii despre Holocaust. Din moment ce aceasta publicatie este dedicata aproape in exclusivitate incercarii de a face Holocaustul sa para o exagerare a unor istorici partinitori, este normal sa credem ca exista niste scopuri ascunse.
Din acest motiv, promotorii acestui grup par mai degraba preocupati de ura decat de adevar. Prin urmare, chiar si acele greseli pe care le identifica corect sunt intampinate cu sila. Motivul fiind faptul ca ei nu sunt interesati de intrebarile principale ale Holocaustului. Ei se ocupa numai de detalii si amanunte tehnice:
Au fost 6 milioane sau au fost 4 milioane de evrei ucisi? Oare aceasta camera de dus a fost folosita drept camera de gazare? Au fost aceste morti naturale sau nu? A ordonat Hitler aplicarea Solutiei Finale sau nu? Daca da, unde sunt dovezile?
Acestea sunt probleme istorice legitime. Dar negationistii nu se ocupa de intrebarile legate de legile rasiste ce au dus la arestarea si incarcerarea a milioane de evrei de pe teritoriul a mai multor tari si care au fost acuzati de crime “rasiale”. Ei nu se ocupa de politica de strangere a oamenilor, ca pe animale, si de transportarea lor in “tabere” unde milioane au murit din cauza bolilor, subnutritiei sau au fost ucisi. Ei nu pun discutie probleme etice ridicate de experimentele medicale efectuate asupra oamenilor sau de persecutia homosexualilor si a infirmilor. Dar de ce nu fac asta?
Michael Shermer dedica 2 capitole din “De ce cred oamenii in bazaconii” (Humanitas), argumentelor negationistilor. Shermer abordeaza argumentele negationistilor si le refuteaza pe rand. De exemplu, una din cerintele favorite ale negationistilor e dovada din care sa reiasa ca Hitler ar fi dat ordinul de exterminare a evreilor (sau a handicapatilor mental si fizic). Negationistii indica transcrierile telefonice ale lui Himmler din 30 noiembrie 1941, drept dovada ca nu ar fi existat o lichidare a evreilor.
Transcrierea:
Transport evreiesc de la Berlin. Fara lichidare.
Orice ar insemna aceasta nota, nu inseamna ca Hitler nu stia ca evreii sunt lichidati. Oricum transportul a fost lichidat in aceeasi seara. In orice caz, din moment ce Hitler a specificat clar ca transportul nu trebuie lichidat, atunci lichidarea urma sa aiba loc si el stia de asta.
Intentiile lui Hitler au fost facute publice prin discursurile sale. Chiar si in momentul in care regimul sau se prabusea, Hitler proclama: Impotriva evreilor am luptat cu ochii deschisi si in vazul lumii intregi… Am fost cat se poate de evident in exterminarea finala a acestor paraziti ai Europei.
Cu alta ocazie, Hitler a comparat evreii cu bacilii de tuberculoza ce au infectat Europa. Nu era un act de cruzime impuscarea celor care nu doreau sau nu puteau sa munceasca.
El a zis: Nu e un act de cruzime pentru ca atunci cand o creatura inocenta a naturii, un iepure sau o caprioara, e infectata, ea trebuie ucisa pentru a nu rani pe altele. De ce ar trebui sa avem mai multa mila fata de bestiile ce au adus bolsevismul decat avem fata de aceste creaturi inocente?
Reactii fata de negarea Holocaustului
Reactiile istoricilor fata de negarea Holocaustului pot fi impartite in 4 categorii.
Unii istorici prefera sa evite discutiile pe acest subiect, motivul fiind faptul ca in acest fel negationistii sunt adusi in atentia publicului. Alti istorici prefera sa aduca in atentia publicului metodele si motivatiile negationistilor, dar fara a leza negationistii.
Lipsadt a scris: Nu trebuie sa pierdem timpul sau energia incercand sa raspundem negationistilor. Acest lucru nu ar avea finalitate… Ei sunt devotati unei ideologii, iar „descoperirile” lor sunt facute pentru a sustine acea ideologie.
Un al treilea grup, standardizat de Proiectul Nizkor, raspunde la argumentele si afirmatiile facute de negationisti prin evidentierea lipsei de acuratete si a erorilor existente in dovezile lor. Dar chiar si raspunsurile cercetatorilor pot provoca rebuturi viguroase.
In 1996, istoricul britanic David Irving a dat in judecata pe Lipstadt si pe editorul ei pentru calomnie. Motivul fiind numirea lui Irving, in cartea negationista a lui Lipstadt „Negarea Holocaustului”, ca fiind „unul dintre cei mai periculosi” negationisti ai Holocaustului, deoarece e un autor publicat ce e vazut de multi ca fiind un istoric militar legitim. El era „familiarizat cu dovezile istorice”, scria ea, si „le distorsioneaza pana cand cand se conformeaza ideologiei sale si agendei sale politice”. Irving, care a aparut ca martor al acuzarii in procesul canadian a lui Ernst Zündel, si care, la o intalnire a negationistilor, a declarat ca “mai multe femei au murit pe bancheta din spate a masinii lui Edward Kennedy decat au murit in camerele de gazare de la Auschwitz”, a afirmat ca Lipstadt si afirmatiile sale i-au adus prejudicii imaginii sale publice. Dupa un proces de 2 luni in Londra, judecatorul a emis o decizie de 333 de pagini contra lui Irving.
Alte genocide au avut parte de incercari similare de negare si minimalizare. Gregory H. Stanton, fost membru al US State Department si fondator al Genocide Watch, considera ca negarea este ultimul stadiu din dezvoltarea holocaustului:
“Negarea este cel de al optulea stadiu ce urmeaza unui genocid. E unul dintre cei mai siguri indicatori ai unei continuari a genocidurilor. Faptasii genocidului deschid gropile comune, ard cadavrele, incearca sa elimine dovezile si sa intimedeze martorii. Ei neaga comiterea crimelor si incearca sa invinovateasca victimele.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu