Zei greci

Zei greci. Un fel de "sfinţi păgâni", le-am putea spune. În număr de 12, ca şi apostolii creştini. Nu puţini cercetători ai mitologiei greceşti s-au oprit la această cifră, pentru a consemna numărul zeilor cei mai importanţi ai Eladei.
Zeus, desigur, stăpânul lumii şi al cerului, e mai presus de toţi. S-a căsătorit cu Hera, sora lui mai mare, dar a înşelat-o, de mai multe ori, cu o muritoare de rând, zeiţe şi nimfe. În reprezentările epocii ne apare ca un bărbat de vârstă mijlocie, pe tron sau trimiţând fulgere spre cei nesupuşi. Regina zeilor, Hera e o femeie de vârstă medie, încă fermecătoare, protectoare a femeilor şi a căsătoriilor. Geloasă, ştia să-şi pedepsească exemplar rivalele. Simbolul ei era păunul.

După familia Zeus-Hera urma, în ordine ierarhică, Poseidon, zeul mării şi al cutremurelor de pământ care se bucura, în Grecia Antică, de o adoraţie aparte. Trăind pe apă, Poseidon a avut, împreunându-se cu nimfele, numeroşi copii. Simbolul lui arhicunoscut e tridentul. Hades, un alt frate al lui Zeus, era stăpânul infernului, al lumii morţilor. Tradiţional, era pictat ca un bătrân cu părul alb şi barbă. Trăia sub pământ şi, prin vicleşug, s-a căsătorit cu frumoasa Persephona. Altă soră a lui Zeus, Hestia, era zeiţa căminului şi a menajului. Orice cămin sau clădire publică din Grecia antică avea un altar dedicat Hestiei, în care focul ardea zi şi noapte. Paradoxal, Hestia n-a fost căsătorită vreodată şi nu a avut copii. Neputând suporta certurile dintre zei, a părăsit Olimpul.
Am ajuns şi la Afrodita, zeiţa frumuseţii, cea veşnic tânără. Născută din spuma marii, la Paphos, în Insula Cipru, Afrodita l-a avut ca fiu pe Cupidon, zeul-copil înaripat care săgeta inimile. O altă divinitate, Demeter, zeiţa grânelor şi a fertilităţii, menţinea cercul vieţii pe pământ, legând pe bătrâni de tineri şi făcând să alterneze anotimpurile. Apolo era un alt zeu adulat, fiu al lui Zeus. Tânăr şi sensibil, proteja muzica, poezia şi artele. Contrar acestuia, Artemis era o femeie feroce. Iubea vânătoarea şi virginitatea, pe care le-a impus însoţitoarelor sale. Ares era zeul războiului. Fiul lui Zeus şi al Herei nu a fost agreat în Grecia Antică, şi de aceea nici nu are multe temple. O altă zeitate a războiului era Atena, dar mai înţeleaptă şi mai puţin violentă. Fiică a lui Zeus cu o muritoare, ea s-ar fi născut din capul lui Zeus, când mama ei a fost ucisă, din gelozie, de Hera.
În fine, Hermes, făcut de Zeus cu fiica unui titan, a fost, probabil, cel mai viclean dintre toţi zeii Olimpului. Fiind mesagerul zeilor, cunoştea toate secretele şi purta sandale cu pene, ca să poată zbura.
Observăm că nu datorită caracterului lor, ci forţei supranaturale, zeii greci se dovedeau a fi puternici. Plini de defecte ca şi prototipurile umane care au stat la baza lor, zeii greci aparţin, parcă, mai mult literaturii decât religiei. De aceea, comparaţia cu apostolii creştini poate fi supusă unei critici lesne de înţeles şi de acceptat.