Existenta miracolelor

Prin miracol, se intelege luarea la cunostinta a existentei unei interventii divine in Univers, unde cursul normal al evenimentelor sau al legilor naturii este suspendat, modificat sau refacut. In general, cuvantul are doua sensuri: se poate referi la actiunea unei fiinte supranaturale, un zeu sau o zeitate. Astazi, folosit in cazuri obisnuite, se refera la orice tine de “invingerea” probabilitatii de intamplare a unui eveniment dezastruos, dar intr-un mod care este in final pozitiv, precum supravietuirea dintr-un dezastru natural.

Esenta crestinismului sta in miracole; un miracol, este imposibil si incredibil. Pentru a accepta miracolul nu trebuie sa cautam o demonstratie a acelui miracol si nu trebuie sa incercam sa-l explicam. Insa lumea nu este guvernata de sansa sau de capriciu, dupa dorinta unui zeu, ci dupa legile naturii. Exista un consens pe care l-au stabilit atat oamenii de stiinta cat si filozofii: legile naturii sunt imuabile. Daca legile naturii nu se schimba, atunci ele nu pot fi oprite sau modificate. Daca ar putea fi oprite, chiar si de un zeu, atunci ele nu ar mai fi imuabile. Miracolele realizate de Isus ar necesita suspendarea acestor legi ale naturii; acest lucru este imposibil, asadar, miracolele sunt imposibile si nu sunt realizabile. Daca aceste miracole nu s-au intamplat, atunci existenta supranaturalului si realizarea miracolelor, sunt incredibile si imposibile. Miracolele sunt asadar, o incalcare a legilor naturii. Toti oamenii mor; nu putem sta suspendati in aer, iar lemnul poate lua foc si poate fi stins cu apa.

M. Renan, spune: “Observatia ne invata ca miracolele nu se intampla niciodata. Niciun miracol nu s-a petrecut in prezenta unei persoane capabile sa testeze acel caracter miraculos”.

Crestinismul a inflorit intr-o perioada plina de miracole, unde majoritatea oamenilor nu doar credeau, ci chiar cereau miracole. Fiecare invatator sau lider religios infaptuia miracole.

Apollonius of Tyna a avut foarte multe asemanari cu Isus: incarnare divina nascut dintr-o fecioara, nasterea sa a fost anuntata inainte de concepere, cand a fost copil infaptuia minuni, era potrivnic celor bogati, prevestea viitorul, a purificat templele religioase, a scos demoni din oameni, a vindecat oameni bolnavi, a inviat oameni morti, a murit si apoi a inviat, s-a ridicat catre ceruri si a fost venerat ca zeu.

Crestinii resping miracolele lui Apollonius pentru ca sunt incredibile si imposibile; iar un rationalist respinge miracolele lui Isus tocmai din acelasi motiv. Daca supravietuirea crestinismului ar dovedi existenta divinitatii pe care o sustin, atunci asta se aplica si in cazul Budhismului sau Mahomedanismului. Pot fi toate adevarate? Este vreuna adevarata?

Religia lui Apollonius a murit datorita conditiilor nefavorabile, pe cand religia lui Buddha, Isus, Mahomed etc, au inflorit datorita unor conditii propice.

Cu cat stim mai multe, cu atat credinta in supranatural dispare. Cei care cred in miracole nu pot sa le explice, pentru ca atunci cand explici un miracol, el dispare. Daca este explicat, atunci este posibil; daca este posibil, nu mai e un miracol.

Exista si cazuri de halucinatie colectiva, care este indusa de puterea autosugestiei. Aceasta apare in situatii emotionale, in special printre persoanele cu o credinta religioasa.

Unde exista credinta in miracole, “dovada” va veni sa confirme existenta. De exemplu, in cazul unor acte de magie, credinta produce halucinatia, iar aceasta va confirma credinta (D.H. Rawcliffe).